
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca reafirmă, cu această ocazie, angajamentul său față de valorile democrației, ale apartenenței europene și euro-atlantice și față de implicarea activă în viața cetății.
Președintele României are un rol esențial în orientarea democratică a țării și în reprezentarea noastră pe plan internațional.
Universitatea Babeș-Bolyai încurajează întreaga comunitate academică să participe la alegerile prezidențiale cu responsabilitate, conștienți de impactul direct pe care această alegere îl are asupra prezentului și viitorului nostru comun.
Votul nu este doar un drept constituțional, ci și o asumare a viitorului, o responsabilitate civică față de valorile în care credem, față de democrație și față de viitorul acestei societăți.
Ieși la vot duminică și decide tu cine va reprezenta România în următorii ani.
Universitatea își reafirmă, în acest context, angajamentul față de democrație, responsabilitate civică și valorile euro-atlantice.