Universitatea Babeş-Bolyai a formulat astăzi, 7 noiembrie 2016, o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Premierului României şi europarlamentarilor români din Parlamentul European, cu privire la finanţarea şi susţinerea activităţilor de cercetare.
Vă prezentăm mai jos textul integral al scrisorii deschise.
„Scrisoare deschisă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB):
În numele şi pentru păstrarea competitivităţii academice româneşti
Către:
- Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis
- Premierul României, domnul Dacian Cioloş
- Europarlamentarii români din Parlamentul European
Politica declarată a Uniunii Europene este de a avea o dezvoltare echilibrată şi echitabilă a ţărilor membre. Nucleul competitivităţii unei ţări este reprezentat de cunoaşterea generată în mediul academic, care oferă soluţii inovatoare ce prezintă apoi un avantaj competitiv al ţării la nivel internaţional, cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii şi funcţionării sociale a cetăţenilor.
În trecut, competiţiile academice organizate la nivelul Comisiei Europene (de ex. în Programul Cadru 7/FP7) au pornit de la principiul echitabil, după care cei care câştigă într-un program să se bucure de aceleaşi beneficii, indiferent de unde provin (ex. vestul sau estul Europei). Într-adevăr, aria internaţională a cercetării şi educaţiei este una globalizată, astfel încât cheltuielile academice în cercetarea de vârf (de ex. preţurile cărţilor, taxele la conferinţe şi cursurile de formare etc.) sunt aceleaşi.
Contractul cadru folosit în programul Orizont 2020 a venit cu precizarea neechitabilă ca salariile din granturile câştigate prin competiţie la nivel european să se raporteze la funcţia de bază a cadrului didactic/de cercetare (interpretare coroborată şi de răspunsul ANCSI nr. 3659/29.09.2016 la adresa transmisă de UBB în luna iulie 2016, prin care se solicita clarificarea articolelor Contractului cadru). În consecinţă, veniturile din granturile europene se reduc drastic (de ex. până la 31 RON/oră pentru un profesor din UBB şi 15 RON/oră pentru un lector din UBB). Altfel spus, deşi câştigăm aceeaşi competiţie, calitatea aurului din medaliile primite este diferită! Atenţie, nu vorbim aici de fondurile europene structurale şi de coeziune, unde scopul nu este în primul rând susţinerea excelenţei, ci a dezvoltării, iar competiţia se organizează în ţară şi, aşadar, este normal să se încadreze la referinţele financiare locale. Vorbim despre competiţii care îşi propun să susţină excelenţa şi competitivitatea, organizate prin unităţi ale Comisiei Europene şi al căror discurs public sugerează că toţi câştigătorii sunt trataţi similar, ca europeni.
Schimbarea din programul Orizont 2020 are trei consecinţe nefaste, cu efect imediat asupra mediului academic românesc:
- Cadrele didactice/cercetătorii cu granturi în derulare doresc să le mute la universităţi din vestul Europei;
- Cadrele didactice/cercetătorii care au câştigat granturi europene nu doresc să le contracteze şi/sau caută să le mute în vestul Europei;
- Cadrele didactice/cercetătorii performanţi din universităţile româneşti aplică în competiţii europene prin universităţi din vestul Europei.
Asistăm aşadar la un fenomen de brain drain („migrare a creierelor”), iar în aceste condiţii nu mai poate să fie vorba de reducerea inegalităților la nivel european, ci, dimpotrivă, de accentuarea lor.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin eforturi proprii, a reuşit să ocupe cele mai importante poziţii ale unei universităţi româneşti în clasamentele internaţionale ale universităţilor în 2016. Aceasta, în condiţiile în care bugetul UBB este de cel puțin 10 ori mai mic decât cel al ultimei universităţi din clasamentele de referinţă (de ex. Academic Ranking of Word Universities). În condiţiile impuse însă de finanţarea proiectelor de cercetare prin programul Orizont 2020, asistăm la pierderea şi/sau demotivarea zonelor de competitivitate din UBB, astfel încât nu doar că nu vom reuşi să recuperăm diferenţele faţă de alte universităţi majore ale lumii, dar nu vom reuşi nici măcar să ne mai păstrăm statutul actual.
Cu referire la această situaţie, noi am informat forurile naţionale şi europene competente (care au fost sesizate încă din luna mai a anului curent), dar răspunsul întârzie şi orice întârziere are consecinţe catastrofale asupra mediului academic românesc. De aceea, pe această cale, vă solicităm sprijinul în corectarea acestei situaţii, în spiritul valorilor de echitate care unesc ţările europene, luându-se în calcul următoarele posibilităţi de soluţionare:
- Obţinerea unei excepţii pentru România (alte ţări din estul Europei au cerut acest lucru şi l-au obţinut);
- Interpretarea constructivă a reglementărilor, în sensul că finanţarea se face conform cadrului/reglementărilor naţionale, aşa cum se întâmplă în Programul Cadrul 7. Interpretarea trebuie să fie explicită şi asumată de Comisia Europeană, pentru a evita situaţia în care, mizând pe anumite neclarităţi, am fi tentaţi să oferim noi local această interpretare, iar apoi să ne găsim în faţa unor anchete ale forurilor de specialitate europene;
- Modificarea cadrului existent, pentru un tratament mai echitabil al ţărilor din estul Europei.”
Varianta în limba engleză a scrisorii poate fi accesată aici: 7-noiembrie-open-letter-of-babes-bolyai-university.