Redefinirea proiectului național-statal-cultural român, în dezbatere la un secol de la publicarea ”Istoriei civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu

22 februarie 2024

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) participă, în calitate de partener, alături de Academia Română, Banca Națională a României și Universitatea din București, la organizarea, în perioada mai-decembrie 2024, a unei serii de evenimente de lansare a unei dezbateri naționale privind proiectul național-statal-cultural român în secolul 21, care va avea ca punct de pornire „Istoria civilizației române moderne“ de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române și un reper atât intelectual, cât și ideologic, de la a cărei apariție se împlinesc 100 de ani.

Un nou proiect de țară este fundamental acum când democrațiile și ordinea internațională se redefinesc. Așa cum am susținut des în spațiul public, era nevoie de un astfel de demers încă de la aderarea noastră la NATO și UE. Dar parcă acum este un context și mai propice în țară, România având alegeri la toate nivelurile, astfel că oamenii trebuie să știe ce opțiuni mai largi susțin. Un astfel de proiect trebuie să vină de la instituții de referință ale țării și mă bucur să văd implicate în parteneriat cel mai înalt for academic din România (Academia Română), universități istorice și de referință națională și internațională ale țării  (UBB și Universitatea din București) și Banca Națională a României. Să ne implicăm și, urmând modelul lovinescian, să încercăm să sincronizăm țara cu modernitatea lumii în care trăim astăzi!, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Evenimentele organizate cu ocazia aniversării unui secol de la apariția lucrării vor cuprinde o serie de dezbateri și dialoguri în cadrul cărora reprezentații mediului academic și publicistic românesc vor analiza, evalua și redefini atât teoriile lansate de Eugen Lovinescu, cât și cele dezvoltate de-a lungul anilor care au urmat lansării lucrării sale.

Potrivit inițiatorilor seriei de evenimente, aceasta urmărește:

(a) Pe de o parte, să determine relansarea și revigorarea demersurilor de cercetare academică pentru înțelegerea istoriei și identității societății și statului românesc în lumea contemporană;

(b) Pe de altă parte, proiectul își propune să contribuie direct la modul în care discursul public și dezbaterea publică în România abordează problemele majore cu care se confruntă din punct de vedere practic societatea română de azi și statul român contemporan, în noile circumstanțe istorice ale secolului 21.

Detalii suplimentare legate de eveniment și selecția participanților pot fi consultate accesând link-ul https://acad.ro/institutia/comunicate/2024/07_dezbatereLucrareEugenLovinescu.html .

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.