UBB – prima universitate a țării, respectiv 275 în Europa și 755 mondial, în cel mai reprezentativ clasament american al universităților lumii

UBB ocupă prima poziție în țară, poziția 275 în Europa și 755 la nivel mondial în cel mai recent clasament american al universităților lumii, U.S. News 2024-2025 (https://www.usnews.com/education/best-global-universities/romania), clasamentul de referință pentru deciziile educaționale în SUA și unul dintre rankingurile majore la nivel international, fiind inclus în metarankingurile naționale.

În primele 1000 de universități ale lumii se mai găsesc alte trei universități din România: Universitatea Transilvania din Brașov (880), Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din București (909) și Universitatea din București (977), alte universități din țară regăsindu-se după poziția 1000.

Prima universitate a țării la nivel general, UBB este de asemenea cea mai bine reprezentată universitate din țară în ceea ce privește clasamentul pe domenii academice, iar lucrurile se prezintă astfel (în ordinea menționată în U.S. News):

  • Chimie: poziția 759 la nivel internațional și locul 2 în țară.
  • Inginerie: poziția 499 la nivel internațional și locul 1 în țară.
  • Mediu-Ecologie: poziția 512 la nivel internațional și locul 1 în țară.
  • Științe Geologice: poziția 464 la nivel internațional și locul 2 în țară.
  • Știința Materialelor: poziția 996 la nivel internațional și locul 4 în țară.
  • Matematică: poziția 55 la nivel internațional și locul 1 în țară.
  • Chimie fizică: poziția 712 la nivel internațional și locul 2 în țară.
  • Fizică: poziția 410 la nivel internațional și locul 5 în țară.
  • Psihiatrie/Psihologie: poziția 383 la nivel internațional și locul 1 în țară (singura prezentă în ranking din România).
  • Științe Sociale și Sănătate Publică: poziția 553 la nivel internațional și locul 1 în țară.

„Dacă rankingul britanic QS este cel mai utilizat clasament al universităților lumii, rankingul american U.S. News este cel mai utilizat în SUA și este unul de referință și de încredere la nivel internațional. Poziționarea UBB în ambele clasamente ca prima universitate a țării este consistentă (755 în U.S. News și 781-790 în QS). Mă bucură rezultatul general și cel pe domenii, mai ales că am reușit să ne poziționăm vizibil și cu impact internațional, fiind chiar pe prima poziție în țară în domenii pe care le-am construit și/sau dezvoltat recent la UBB, și anume domenii din cadrul mai larg al Ingineriei & Tehnologiei (ex. Inginerie), respectiv al Științelor Medicale și ale Sănătății (ex prin disciplinele dedicate sănătății/tulburărilor mintale și sănătății publice, două din secțiunile cheie ale programului UBBMed din UBB School of Health – https://ubbmed.ubbcluj.ro/). Acestea fiind spuse, reamintesc că la UBB vedem aceste evaluări ca fiind incomplete – rankingurile neacoperind complet performanța unei universități -, dar le privim totuși, ca puncte de reper utile, alături de altele, utilizabile în cadrul politicilor noastre instituționale mai complexe. Ca universitate comprehensivă UBB se poziționează bine în rankingurile care evaluează mai complex rezultatele academice, caracterul comprehensiv putând să nu fie bine măsurat de alte rankinguri focalizate pe indicatori prea specifici (ex. clasamentul Shanghai). Ținând cont de limitele rankingurilor, UBB, ca o universitate serioasă și responsabilă, se raportează doar la cele de încredere (incluse în metarankingurile naționale și/sau în reperele internaționale), fără a promova (sau a se promova public prin) rankinguri marginale, bazate pe indicatori/subindicatori limitați sau chiar dubioase. Nu făceam nici acest anunț, dacă nu vedeam prea des o neînțelegere a modului de utilizare corectă a informațiilor din rankingurile universitare în spațiul public din țară. Sper ca acest comentariu să aibă și funcție educațională, nu doar pentru unii actori academici (care poate mai au nevoie de asta), cât mai ales pentru publicul larg”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

Clasamentul US News al celor mai bune universități globale (https://clarivate.com/news/u-s-news-releases-2024-2025-best-global-universities-rankings/) analizează factorii care măsoară reputația globală și regională a unei universități, precum și performanța cercetării academice. Pentru clasamentul general, acesta include indicatori precum publicații, citări și colaborări internaționale, în timp ce fiecare dintre cele 51 de clasamente pe domenii are propria sa ponderare bazată pe performanța cercetării academice în acel domeniu specific (How U.S. News Calculated the Best Global Universities Rankings (usnews.com)).

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.