Cea de-a XIX-a ediție a ZIOA, organizată la UBB

Joi, 27 februarie 2020, în intervalul orar 9-16.00, va fi organizată cea de-a XIX ediție a Zilei Interacțiunii Om-Animal (ZIOA).

Evenimentul se va desfășura la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (str. Sindicatelor nr. 7 – orele 9-12:00) și Muzeul Zoologic & Vivariul UBB (str. Clinicilor 5-7  orele 11:00-16:00).

ZIOA este un eveniment orientat spre comunitate al consorțiului UBB-USAMV CN (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Facultatea de Medicină Veterinară) în domeniul interacțiunii om-animal, având ca scop promovarea cunoștintelor și atitudinilor optime față de animale (deținerea responsabilă a animalelor de companie, managementul riscului zoonotic, prevenția abandonului animalelor și dezvoltarea abilităților civice în relația cu oamenii și animalele).

ZIOA se organizează anual în două ediții, prima ediție marcând începerea cursului de Psihologie Animală în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (ediția de primăvară, de interior), iar a doua ediție se organizează în curtea USAMV CN în 1 iunie, marcând Ziua Internațională a Copiilor. ZIOA aduce împreună pe bază de voluntariat profesioniști și studenți din domeniile protecției animalelor și promovării interacțiunii responsabile om-animal, atrăgând sute până la mii de participanți la fiecare ediție. Numărul de studenți voluntari care se implică în organizarea ZIOA variază între 80 și 200, în funcție de ediție.

Cea de-a XIX-a ediție ZIOA (#ZIOA19) este organizată în două secțiuni: (1) secțiunea de curs și prelegeri în domeniul psihologiei animale și cercetărilor din teren în medicină veterinară (orele 9:00-12:00, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, UBB), dedicată cu precădere studenților din cadrul cursului de Psihologie Animală, și (2) secțiunea de activități educaționale de cunoaștere și promovare a interacțiunilor responsabile cu animalele și natura în spațiile Muzeului Zoologic și Vivariu (orele 11:00-16:00), deschisă publicului – vizite ghidate în muzeu, ateliere de cunoaștere, standuri informaționale ale ONG-urilor care promovează interacțiunea optimă om-animal și om-natură, precum și ateliere organizate de asociații studențești. Între orele 12:00-15:00 vor avea loc activități asistate de câini (jocuri, agilitate) în curtea din fața clădirii Muzeului de Zoologie.

Intrarea este liberă.

Program:

Interval 9-12 (Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației):

  • 9-10:00 – Introducere în cursul de Psihologie Animală (Alina Rusu, UBB)
  • 10:15-12:00 – Prelegere interactivă “Tales from the field / On Human-Animal Interactions in Africa” (Andrei D. Mihalca & Gianluca D’Amico, USAMV CN)

Interval 11:00-16:00 (Open Educational Doors la Muzeul de Zoologie si Vivariul UBB)

  • Târgușoare de casă cu mărțisoare & standuri informaționale pentru promovarea interacțiunilor optime om-animal și om-natură (ONG-uri și asociații studențești)
  • Prezentare Muzeu si Vivariu, inclusiv interacțiune ghidată cu animalele din Vivariu (Colturi ale Cunoașterii); vizitele ghidate în Muzeul de Zoologie se vor desfășura în 4 ture: 12:15, 13:15, 14:15 și 15:15.
  • Ateliere de activități pentru copii (colorat, pictat, explorat elemente din natură), interacțiune cu pisica Tomi și prietenii săi.
  • 12:0015:00 (în funcție de condițiile meteo, în parcul din fața clădirii Muzeului de Zoologie) – Activități asistate de câini pentru copii și oameni mari (agilitate, mângăiat, jocuri).

Notă: La ediția de interior a ZIOA rugăm participanții să nu își aducă propriile animale de companie. Acestea se pot aduce la ediția din 1 iunie a ZIOA, care se organizează în curtea USAMV CN.

Persoane de contact pentru editia indoor #ZIOA19
1) Alina S. Rusu (FPSE, UBB) – 0746566311, alina.rusu@ubbcluj.ro
2) Octavian Craioveanu (Vivariul UBB) – 0722258915, tavicr@yahoo.com
3) Cristian Sitaru (Muzeul de Zoologie UBB) – 0741735722, cristiansitar@yahoo.com