Cercetătorii UBB împreună cu elevi de liceu au transpus vibrațiile moleculare în muzică

Alexandru Lupan, lector în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai (UBB), în colaborare cu cercetători de la Facultățile de Chimie și de Psihologie ale Universității din Bradford, UK, a publicat recent un articol în jurnalul academic Journal of Chemical Education. Articolul descrie un proiect de cercetare inovator, cu o abordare multidisciplinară, în cadrul căruia au fost implicați și elevi de liceu.

Elevii de liceu, sub supervizarea chimiștilor de la Universitatea Bradford din Marea Britanie și cu sprijin din partea celor de la UBB, au transformat prin experimente vibrațiile moleculelor în muzică. Elevii au măsurat vibrațiile moleculelor precum apa, cafeina, sau unele mai puțin comune precum acidul cinamic și 4-bromoanilina, pe care le-au sintetizat ei înșiși. Au folosit radiație infraroșie pentru a măsura aceste vibrații și un software de modelare moleculară pentru a le vizualiza. Prin multiplicări matematice simple, elevii au convertit apoi lungimile de undă mici absorbite de către molecule din radiația infraroșie, în lungimi de undă mai mari, corespunzătoare undelor sonore. Aceasta le-a permis să reprezinte vibrațiile din molecule ca note muzicale.

Lucrând împreună, elevi de la clasele de muzică, alături de cei de la profilul chimie, au reușit apoi cu aceste date să compună o serie de piese muzicale care să „reprezinte” acele molecule. Profesorii și elevii speră ca astfel de explorări ale moleculelor într-o manieră multidisciplinară să ajute nu doar la dobândirea unor noi cunoștințe despre moleculele din jurul nostru, ci și la împletirea îndeaproape a artei cu știința pentru cât mai mulți oameni, autorii proiectului argumentând că acestea sunt două fețe indispensabile ale umanității.

Melodiile moleculare pot fi ascultate la adresa: https://nicolas-barry.com/molecular-music/tunes/.

Pentru mai multe detalii referitoare la acest studiu vă invităm să accesați: https://dx.doi.org/10.1021/acs.jchemed.9b00775.