Comunitatea UBB deplânge trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Episcop dr. Florentin Crihălmeanu

 Comunitatea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este alături de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla și de Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității noastre, împărtășindu-le durerea cauzată de trecerea în veșnicie a Preasfințitului Episcop dr. Florentin Crihălmeanu.

Prieten și colaborator al Universității noastre, rămâne în amintirea comunității academice, a profesorilor și a studenților cu trăsăturile unei umanități autentice, cu erudiția intelectualului fin și însetat de cunoaștere, cu personalitatea ierarhului dăruit în întregime Bisericii sale și semenilor.

«Am avut bucuria și șansa să-l cunosc personal și să schimbăm unele opinii în momente importante. Rareori am văzut simultan într-o singură persoană cu care m-am întâlnit în viață atâta umanitate (bun-simț/modestie/valorizarea oamenilor și a vieții), cultură și credință creștină, armonios și inspirațional îmbinate; sunt teribil de trist că am pierdut un astfel de model care era între și alături de noi, dar să fim apreciativi și cu speranță că avem acum un model inspirațional la care ne putem raporta în transcedent», transmite rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

*Sursa foto: www.bru.ro