Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui joi, 24 martie 2022, evenimentul „Uniți prin muzică”.
Noul proiect al clubului Rotary Cluj-Napoca Hoia va fi realizat în colaborare cu muzicieni de renume mondial, având scopul de a contribui la reconstrucția și redotarea Filarmonicii din Chișinău, distrusă în urma incediului din septembrie 2020.
Concertul caritabil se va desfășura de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum, în compania unor muzicieni valoroși, precum Kirill Maximov (Spania) ce cântă la vioara lui Antonio Stradivari numită „ex-Baron-Oppenheim” din 1716 oferită de Banca Națională a Austriei, instrument al cărui valoare este estimată la peste 6 milioane de euro, Nikita Gerkusov prim-violistul orchestrei Tonkünstler din Viena ce cântă la o violă a lutierului italian Giobanni Paulo Maggini din secolul al 17-lea oferită de Banca Națională a Austriei, a prietenului și colegului nostru Ion Storojenco (România-Austria) ce a evoluat cu orchestre din România, Moldova, Austria, Germania și Egipt, iar prin îndelungata sa activitate de colaborator al celebrei Filarmonici din Viena, cât și prin multiplele formații de muzică de cameră cu care evoluează a acumulat un repertoriu amplu și a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, cu ajutorul orchestrei compusă din membrii Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.
Programul serii:
Solist – Ion Storojenco (România-Austria)
ca. 25 de minute
Solist – Kiril Maximov (Spania)
ca. 30 de minute
Soliști – Kiril Maximov (Spania) și Nikita Gerkusov (Rusia/Austria).
Donațiile se pot face pe https://tiroll.ro/events/uniti-prin-muzica-cluj-napoca