Facultatea de Științe și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează sâmbătă, 13 aprilie 2019, a doua sesiune din acest an a concursului „Oeconomicus Napocensis”, ediția 2019.
Concursul de cunoștințe este destinat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a pasionaţi de ştiinţe economice şi își propune să valorifice cunoștințele elevilor de liceu, care doresc să urmeze studii universitare cu profil economic.
Concursul cuprinde un test scris la una din disciplinele: economie generală, matematică, educație antreprenorială, contabilitate, finanțe, marketing, informatică și competențe digitale. Competiția se desfășoară în limbile română, maghiară, germană, engleză sau franceză, în funcție de disciplină și opțiunea concurenților.
Elevii care se prezintă la concursul Oeconomicus Napocensis și obțin o notă mai mare de 5 la oricare secțiune beneficiază de un punctaj suplimentar de 10% din nota obținută la concurs, punctaj care se va adăuga la media generală de bacalaureat, ducând la creșterea mediei de admitere la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
Mai mult decât atât, candidații care obțin minimum nota 9 (nouă) la concurs și se clasează pe primele poziții în ordinea descrescătoare a notelor din cadrul oricărei secțiuni vor fi declarați admiși la specializările FSEGA cu media generală de admitere 10, în limita a maxim 60 de locuri din totalul locurilor oferite pentru admiterea în anul universitar 2019-2020.
Toate detaliile referitoare la metodologia desfăşurării şi la regulamentul concursului pot fi consultate accesând link-ul: http://193.231.19.17/oeconomicus/.