Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează, în perioada 15-19 aprilie 2024, “EUTOPIA Innovation Challenges for Students: Discovery week”.
Timp de o săptămână, peste 80 de studenți de excepție din toată Europa vor participa la evenimentul organizat sub umbrela EUTOPIA, o alianță universitară ambițioasă formată din zece universități europene de prestigiu care promovează un model inovativ de învățământ superior, bazat pe o comunitate academică conectată și incluzivă, centrată pe excelență și cercetare: Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), CY Cergy Paris Université (Franța), Technische Universität Dresden (Germania), Universitat Pompeu Fabra (Spania), Universitatea din Göteborg (Suedia), Universitatea din Ljubljana (Slovenia), Universitatea Warwick (Regatul Unit), Universitatea Ca’ Foscari din Veneția (Italia), Universitatea NOVA din Lisabona (Portugalia) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (România).
Organizat sub forma unui challenge event, tematica întâlnirilor va include subiecte precum: cybersecurity, sustainability și AI & Health Economics. Participanții vor avea oportunitatea de a interacționa cu experți din diverse domenii și de a lucra în echipe interdisciplinare pentru a aborda provocări contemporane și a dezvolta soluții creative venite din partea mediului socio-economic.
Ceremonia de deschidere va avea loc luni, 15 aprilie 2024, în Aula Magna, începând cu ora 15:30.
Pentru mai multe detalii despre alianța Eutopia, puteți accesa linkul alăturat: https://eutopia-university.eu/
Sponsorii principali ai evenimentului sunt: RO Planet, De’Longhi Romania, BRD – Groupe Societe Generale, Emerson, Accenture și SAS Analytical Solutions. Mulțumim, de asemenea, Zaig, De la ferma cu omenie și Ferma Steluța.
Partenerii evenimentului sunt: ClujHub, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Asociația Cluster de Educație C-EDU, Centrul de Cultură Urbană și Daisler Print House.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.