Cercul de Poezie Nordică DiktLek din cadrul Departamentului de limbi și literaturi scandinave al Facultății de Litere, coordonat de lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea, organizează vineri, 25 martie 2022, de la ora 16.00, prima întâlnire care îl are ca invitat special pe poetul și profesorul Henning Howlid Wærp de la Universitatea Arctică din Tromsø, Norvegia.
Acesta va susține prelegerea despre volumul său de poezii intitulat Til Iskanten (dager og netter) și va lectura poezia „Isen. Illulisat”, care prezintă ținuturile arctice din Groenlanda.
În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de traducere de poeme arctice, moderat de studenții care își desfășoară stagiul de practică la Biblioteca de Studii Nordice.
Evenimentul este corelat cu sărbătorirea Zilei Internaționale a Poeziei, zi aniversată în fiecare an la data de 21 martie și se desfășoară în limbile norvegiană și română.