InclusU: Universitatea Europeană pentru Incluziune

Opt universități europene de top, membre ale alianței InclusU, au inițiat un proiect privind realizarea unui nou model de universitate care să poată răspunde noilor provocări sociale, model bazat pe cooperare, implicarea studenților, a cadrelor didactice și administrative, precum și a partenerilor.

Proiectul vine într-un moment în care Uniunea Europeană și întreaga lume se confruntă cu evenimente deosebite, societățile europene trebuie să facă față unor schimbări majore în diverse domenii, iar rezultatele sunt excluderea și marginalizarea grupurilor vulnerabile. Răspunsul la aceste schimbări se află în cunoaștere și incluziune, astfel încât Europa are nevoie mai mult ca oricând de universitățile sale, pentru că ele sunt actorii cheie într-o societate în care cunoașterea este produsă și diseminată, iar incluziunea poate și trebuie să fie o prioritate și o realitate.

UBB are în istoria ei și în Carta proprie angajamentul pentru un profil de universitate de excelență de talie internațională (world-class). O astfel de universitate generează cunoaștere avansată (prin cercetare), diseminează cunoașterea (prin predare-învățare/educație modernă – într-un model humboldtian de tip research-based teaching care formează cetățeni activi în societate) și utilizează cunoașterea (prin activități inovatoare/de calitate către comunitate/societate). Există două căi majore spre statutul de universitate world-class, de cele mai multe ori angajate cumulativ de universitățile de succes în acest demers. Prima cale se bazează pe competitivitate academică susținută financiar și legislativ. UBB își asumă această cale, mai ales la nivel de master/doctorat, deși nu o poate face maximal din cauza subfinanțării și a contextului legislativ din țară, complet defavorabil competitivității-excelenței academice. A doua cale se bazează pe creșterea potențialului intelectual (de ex. de inteligență/creativitate) prin sporirea capitalului uman și social al universității pe baza unor mecanisme de incluziune. UBB, prin InclusU, își propune să valorifice ambele căi pentru atingerea statutului academic de tip world-classdar cred că UBB trebuie să utilizeze această strategie, indiferent dacă finanțarea va fi sau nu obținută în acest demers specific”, a afirmat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul Universității Babeș-Bolyai pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, ales recent în funcția de rector al UBB pentru perioada 2020-2024.

Reflectând întocmai această afirmație, membrii InclusU și-au unit forțele pentru a crea un nou model de universitate, mai incluzivă și mai bine pregătită să răspundă acestor provocări. Cele 8 universități membre InclusU au colaborat strâns în ultimele 18 luni, iar la finalul lunii februarie 2020 au depus proiectul, în speranța creării Universității Europene a Incluziunii.

Partenerii InclusU își doresc să dezvolte cooperarea la nivel european, astfel încât guvernanța acestei universități europene va implica personalul și studenții, precum și reprezentanții regiunilor de unde provin partenerii asociați, oferind programe de învățare și de predare inovatoare, bazate pe o abordare holistică a incluziunii.

InclusU urmărește să implice mai mult studenții, cadrele didactice, personalul administrativ și partenerii asociați în procesele de predare, învățare și cercetare a identității europene, capacitate de inserție pe piața muncii, bunăstare și digitalizare, precum și să ofere platforme orginale pentru internaționalizare sustenabilă și inovație socială, contribuind astfel la generarea de soluții și valorificarea rolului universităților. Printre nenumăratele sarcini și livrabile, InclusU pune accent pe implementarea proiectului prin module transnaționale special create, programe de dublă diplomă și acreditări pentru recunoașterea multidimensională a abilităților și comptențelor studenților și cursanților.

***

InclusU, universitatea europeană pentru incluziune, este o alianță formată din opt universități ale Uniunii Europene care provin din regiuni cu profile diferite și care au ca parteneri internaționali universități și entități din sectorul economic și social.

Din alianță fac parte Universitatea din Lille (Franța), Universitatea Babeș-Bolyai (România), Universitatea din Malmö (Suedia), Universitatea Mykolas RomeriS (Lituania), Universitatea din Minho (Portugalia), Universitatea Roma Tre (Italia), Universitatea Europeană Viadrina (Germania) și Universitatea din Wrocław (Polonia). Membrii InclusU împărtășesc aceleași valori, strategii și viziune pe termen lung, dorind să devină promotorii incluziunii în guvernanță academică, în procesul de învățare și cel de predare, în cercetare și în management.

Pentru a înlesni legăturile dintre instituțiile asociate proiectului, o reuniune a rectorilor a fost organizată în data de 12 februarie 2020, la Universitatea din Lille, în parteneriat cu regiunea Hauts-de-France, la întâlnire pariticipând rectori și prorectori ai celor opt universități, vicepreședinți și directori de relații internaționale. De asemenea, au fost organizate workshop-uri pe tema incluziunii sociale, la diverși membri ai alianței.