Infrastructura Educațională de la Arcalia, reabilitată și Modernizată prin fonduri europene

Proiect finalizat in 31.12.2023

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță finalizarea proiectului cu titlul Reabilitare și Modernizare Infrastructură Educațională Arcalia, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR), Axa Prioritară 10 pentru Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive, Prioritatea de investiții 10.3.

Scopul operațional al proiectului l-a constituit extinderea și îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale  din Regiunea Nord – Vest.

Obiectivul general al proiectului vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaționale Arcalia, prin intermediul căreia studenții din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului și cei din cadrul Facultății de Biologie și Geologie să obțină competențe interdisciplinare care să îi ajute să se integreze mai ușor în sectoarele competitive.

Obiectivele specifice ale proiectului au avut în vedere modernizarea spațiilor educaționale, în suprafață totală de 846.03 mp, care vor asigura accesibilitatea concomitentă a unui număr de 313 studenți pentru desfășurarea activităților didactice și a activităților de practică. Noua infrastructură va permite deschiderea de noi abordări în domeniul cercetării în Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea creșterii competitivității economice a actorilor economici și instituționali locali, regionali și naționali.

De asemenea, proiectul urmărește promovarea a cel puțin 2 domenii de specializare inteligentă conform Strategiei de Competitivitate 2014-2020, a Strategiei de Dezvoltare Economică 2020, creșterea calității și a competitivității procesului educațional, creșterea producției științifice, precum și creșterea oportunităților de dezvoltare în carieră pentru cadrele didactice din cadrul celor 2 facultăți implicate în proiect.

În plus, proiectul are ca obiectiv stimularea coeziunii interregionale în învățământul superior şi a parteneriatelor regionale, naționale și internaționale.

Grupul țintă principal al proiectului este format din studenții, masteranzii și doctoranzii Facultății de Știința și Ingineria Mediului, respectiv ai Facultății de Biologie și Geologie.

Perioada de implementare, de la semnarea contractului de finanțare a fost cuprinsă între august 2020  și  decembrie 2023, iar valoarea totală a acestuia se ridică la 14.663.712,82 lei, dintre care 13.844.485,08 lei reprezintă cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro , http://www.inforegio.ro/, facebook.com/inforegio.ro .

Titlul proiectului:                       Reabilitare și Modernizare Infrastructură Educațională Arcalia

Cod SMIS:                                    119923

Sursa de finanțare                    Programul Operațional Regional 2014-2020

Componenta:                             1 POR/2017/10.3/1/7regiuni

Axa Prioritară:                           Îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Operațiunea:                              Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă şi sectoarele economice competitive

Perioada de implementare:   2020-2023

Valoare totală: 14.663.712,82 RON

Valoare finanțare nerambursabilă: 13.844.485,08 RON

 

Date de contact:

Universitatea Babeș-Bolyai Str. M. Kogălniceanu nr 1 Cluj-Napoca, România

Tel. +40264405300

www.ubbcluj.ro

***

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României