Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) susține participarea cadrelor didactice și a tinerilor cercetători la cea de-a 9-a ediție a programului Bursele ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii), organizat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care a prelungit termenul de înscriere a proiectelor până la data de 30 septembrie 2026. În cadrul ediției din acest an, cadrele didactice universitare pot accesa 21 de granturi în valoare de 5.000 de euro fiecare, acordate cu sprijinul unui număr record de 16 companii din industria IT pentru proiecte care aduc tehnologii și metode noi în procesul de predare. Programul se adresează lectorilor universitari, asistenților și doctoranzilor de până în 40 de ani de la facultățile din întreaga țară care predau, în anul universitar 2025-2026, discipline ce integrează tehnologii avansate.
Înscrierile se desfășoară prin intermediul platformei digitale dedicate programului Bursele ANIS, prin care participanții își pot crea conturi, pot încărca documentația necesară și pot urmări procesul de aplicare, aceeași platformă fiind utilizată și de membrii juriului pentru evaluarea și punctarea proiectelor. Proiectele pot fi înscrise la una dintre cele nouă categorii ale programului, ce acoperă domenii precum Big Data, Cybersecurity, AI/Machine Learning, IoT, Cloud Computing, Quantum Computing, Healthtech, precum și proiectele din categoriile Tech for All și AI for All. Categoria nouă, AI for All, este dedicată cadrelor didactice care integrează concepte și instrumente bazate pe inteligență artificială în facultăți și programe de studiu din domenii non-IT, răspunzând impactului tot mai extins al inteligenței artificiale și subliniind importanța dezvoltării competențelor digitale interdisciplinare.
Câștigătorii granturilor vor fi anunțați în cadrul Galei Bursele ANIS 2026, programată pentru data de 10 noiembrie la Universitatea Politehnica Timișoara, partener instituțional al ediției. Cu această ocazie, Corina Vasile, Director Executiv ANIS, a arătat că între apariția unei tehnologii și impactul ei în economie există etapa esențială a construirii competențelor, profesorii și universitățile având un rol direct în susținerea inițiativelor ce aduc tehnologiile emergente în sala de curs pentru ca studenții să le înțeleagă și să construiască mai departe cu ele.
De la lansarea programului și pe parcursul celor opt ediții anterioare, Bursele ANIS au susținut 107 proiecte din 51 de facultăți și 21 de centre universitare, cu o valoare totală a granturilor de 535.000 de euro, devenind o platformă strategică de colaborare între mediul academic și industria tehnologică. Ediția din 2026 este realizată cu sprijinul partenerilor Adobe România, Amazon România, Bitdefender, BMW Group TechWorks România, Booking Holdings, Cognizant Technology Solutions România, DB Global Technology, Endava România, Eviden România, Orange Services, Qualysoft, Schwarz Digits România, Siemens România, Societe Generale Global Solution Centre, SoftServe Romania și Systematic. Evaluarea aplicațiilor este realizată de un comitet format din specialiști din mediul academic, provenind de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica Timișoara și din reprezentanți ai companiilor partenere. Regulamentul detaliat și criteriile de evaluare sunt disponibile pe site-ul oficial al asociației ANIS, organizație reprezentativă a industriei de software și servicii ce reunește peste 150 de companii membre și promovează interesele sectorului de peste 25 de an.


Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.