Universitatea Babeș-Bolyai a finalizat 18 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță finalizarea cu succes a 18 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Pilonul IIIComponenta 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, dintre care 17 proiecte de cercetare finanțate prin Investiția 8 „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare” și un proiect dedicat dezvoltării ecosistemului de cercetare și orientării în cariera științifică finanțat prin Investiția 10 „Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM.”

Cele 17 proiecte de cercetare au constituit investiții strategice în consolidarea excelenței științifice a UBB, reunind echipe multidisciplinare care au abordat teme de cercetare cu impact la nivel internațional. Rezultatele obținute au contribuit la dezvoltarea unor direcții relevante în domenii precum biotehnologiile și bioeconomia, medicina și neuroștiințele, chimia și știința materialelor, fizica și matematica aplicată, studiul schimbărilor climatice și al mediului, precum și științele sociale și umaniste.

Rezultatele obținute includ dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru diagnosticarea și tratarea bolilor neurodegenerative și oncologice, noi tehnologii bazate pe enzime și biomateriale sustenabile, cercetări privind procese biologice cu aplicații biomedicale, studii asupra dinamicii sistemelor atmosferice și oceanice, precum și contribuții importante în înțelegerea transformărilor sociale și politice generate de digitalizare.

Totodată, proiectele au adus contribuții semnificative în domenii precum literatura comparată, filosofia europeană, economia digitală și analiza sistemelor socio-economice prin metode cantitative, demonstrând caracterul interdisciplinar al cercetării desfășurate la UBB.

Prin aceste proiecte, Universitatea Babeș-Bolyai și-a consolidat capacitatea de cercetare, a extins colaborările internaționale și a creat premise pentru dezvoltarea unor noi direcții de cercetare cu impact științific, economic și social, contribuind la creșterea competitivității cercetării românești în Spațiul European al Cercetării. 

Valoarea totală a celor 18 proiecte este de peste 114.000.000 lei, fără TVA.

UBB a atras cele mai multe proiecte într-o instituție din țară, iar prin finalizarea acestor proiecte își reconfirmă statutul de universitate de cercetare avansată și educație, capabilă să câștige și să implementeze cu succes proiecte și investiții strategice finanțate din variate surse naționale sau internaționale și să genereze rezultate cu impact asupra comunității științifice, economiei și societății”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul UBB.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.