Ambasadorii Franței și Germaniei în România, în vizită la UBB

22 ianuarie 2024

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, i-a avut luni, 22 ianuarie 2024, oaspeți pe ambasadorii în România ai Franței, Excelența Sa Nicolas Warnery, și Germaniei, Excelența Sa Peer Gebauer, împreună cu echipe ale ambasadelor.

Discuțiile s-au axat atât pe relația UBB cu mediul academic și socio-economic francez și german, cât și pe politicile academice europene, pe viitorul Europei și – pornind de la ultimul raport al indicelului pentru democrație,  care arată că doar 42% – 45% dintre țări/populație se află într-un regim caracterizat de democrație, fie acesta „full democracy” sau „flawed democracy” -, pe miza protejării instituțiilor academice și a democrației în această perioadă a atacurilor autoritarismului.

Ulterior ambasadorii au avut discuții cu studenții UBB despre viitorul Europei.