UBB felicită U Cluj pentru calificarea în cupele europene

19 mai 2025

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) felicită echipa de fotbal a FC Universitatea Cluj pentru calificarea în cupele europene pentru prima dată după mai bine de o jumătate de secol.

„Pentru noi e un moment de bucurie dublă, atât ca membri ai comunității universitare, cât și ca parteneri ai FC Universitatea Cluj. Felicităm atât jucătorii, cât și staff-ul echipei, dar și pe toți cei care au contribuit, prin sprijinul lor, la acest succes. Iar aici mă refer la toți membrii comunității clujene, fără de care mișcarea sportivă nu poate performa. Vom fi în continuare alături de mișcarea sportivă universitară și sperăm să vedem sportul clujean cât mai sus în Europa”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.

UBB a fost mereu implicată în mișcarea sportivă clujeană și a intrat, în anul 2016, alături de celelalte universități publice din Cluj și de autoritățile locale clujene, într-un parteneriat care avea ca obiectiv final revigorarea fenomenului U Cluj și renașterea clubului Universitatea ca emblemă a orașului. De atunci, UBB a fost în fiecare moment alături de echipa de fotbal Universitatea Cluj, asigurând infrastructura necesară efectuării antrenamentelor și cantonamentelor și orice alt suport pe care îl poate oferi, în funcție de resursele proprii, o instituție publică.

 

Foto: FC Universitatea Cluj