Acum exact 439 ani, la 12 mai 1581, suveranul Ștefan Bathory, regele Uniunii Polono-Lituaniene – unul din cele mai mari state europene la acea vreme – și principele Transilvaniei, fonda, prin Diplomă regală, Academia Claudiopolitana, în Cluj (Claudiopolis), pe “Ulița Lupilor” (unde este și astăzi sediul central al UBB).
Demersul a fost unul excepțional pentru acele vremuri, fondându-se astfel prima instituție cu statut de universitate de pe teritoriul de astăzi al României, la acea data fiind însă, așa cum reiese din diploma fondatoare, și singura instituție de acest tip activă pe teritoriul Ungariei. Într-adevăr, Academia Claudiopolitana era o instituție cu statut de universitate, deoarece avea prin Diploma fondatoare regală dreptul conferit de un suveran pentru a oferi titlurile universitare de baccalaureus, magister și doctor în cele două facultăți unde pregătirea se făcea în limba latină: Facultatea de Filosofie (gândită în 3 ani), urmată de Facultatea de Teologie (gândită în 4 ani). Cu acordul Suveranului Pontif, Academia este organizată și condusă de Ordinul Iezuit, iar în 1583 Papa îi asociază și un seminar pentru pregătirea preoților.
Academia Claudiopolitana va evolua sinuos – cu întreruperi și reluări ale activității, după modelul celor mai multe universități ale acelor vremuri -, în Universitas Claudiopolitana, celor două facultăți originale adăugându-li-se dreptul (1774) și medicina (1775/1776). Confirmarea imperială din partea Curții de la Viena, după 1698, a statutului de universitate stabilit prin Diploma fondatoare regală (1581) îi crește prestigiul și anvergura, iar din 1753 devine o universitate imperială, cu predare în latină și germană, nemaifiind una strict catolică/iezuită. Spre exemplu, susținerea doctoratelor era publică, după modelul universităților din Viena și Praga, între anii 1725 și 1752 fiind înscriși 231 de doctoranzi.
După 1786, Universitas Claudiopolitana este transformată într-o instituție de învățământ superior fără rang universitar (cu rang semiuniversitar – putea face pregătire la nivel de filosofie și/sau la nivelul titlurilor de baccalaureus/magister, dar nu doctor), din care vor rămâne ulterior Academia de Drept din Cluj (refondată în 1863) și Institutul Medico-Chirurgical (după 1850). Aceste două instituții de învățământ superior semiuniversitar vor fi înglobate în 1872 în noua Universitate Maghiară din Cluj, transformată la rândul ei în 1919 în Universitatea Românească din Cluj. În perioada comunistă, Universitatea Bolyai, derivată din universitatea maghiară, și universitatea V. Babeș, derivată din universitatea românească, vor fi reunite în 1959 în Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).
„UBB, ca moștenitoarea legală a Universității Românești din Cluj, dar și una dintre instituțiile continuatoare ale acestei tradiții academice vechi, prin Carta și în însemnele oficiale ale universității a onorat această tradiție imediat după Revoluția din 1989. La fondarea Academiei/Universității, suveranul Ștefan Bathory declara că aceasta trebuie să aibă aceeași demnitate precum cele din Franța, Germania, Italia sau Spania, iar Curtea de la Viena, a ridicat-o la un astfel de nivel. Această cultură academică fondatoare pentru excelență s-a menținut de-a lungul istoriei universității noastre, UBB neavând în siglă doar 1581, ci asumând esența academică a acestui act fondator prin motto-ul Traditio nostra unacum europae virtutibus splendet și prin valorile Tradițio et Excellentia. În plus, acceptarea noastră recentă în GUILD – comunitatea unora din cele mai prestigioase universități world-class europene – arată că nu rămânem doar în simboluri, ci că suntem ancorați în realitatea academică internațională de prestigiu”, afirmă rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.
Rectorul UBB adaugă: „Pentru mine este uimitor cum vremurile naționalist-extremiste și/sau mentalitatea comunistă au reușit să minimizeze până la necunoaștere în țară o astfel de universitate. Distorsiunea prin rescrierea istoriei învățământului superior din România a putut duce la ignorarea unei universități de pe teritoriul României, care în 1585 a ajuns la nivelul studiilor superioare universitare, la început de secol XVIII acordase zeci de titluri universitare de baccalaureus, magister și doctor, iar după 1753 devine o universitate imperială, cu patru facultăți clasice acelor vremuri (filosofie/teologie/drept/medicină). Chiar în UBB am accentuat mai degrabă partea mai distală și astfel mai convenabilă (1581), decât perioada habsburgică, de maximă dezvoltare (secolul XVIII). Dar în epoca globalizării și a internetului nu mai poți păstra astfel de distorsiuni, iar situația trebuie știută așa cum a fost, deoarece avem lucruri de învățat. Spre exemplu, iată cum i se adresa Împărăteasa Maria Tereza acestei comunități academice în 1775: “…Iluștrilor, venerabililor, respectabilor, magnificilor…iubiți de noi cu sinceritate… am decis cu bunăvoință introducerea cel puțin în ordine succesivă în universitatea claudiopolitană a unei facultăți de medicină…”. Ei bine, dacă politicienii noștri de astăzi ar avea măcar un dram din acest respect față de mediul academic, atunci România ar arăta altfel!”.
Universitas Claudiopolitana – clădirea veche (sec. XVIII)
Universitatea din Cluj – clădirea modernă (sec. XIX -prezent UBB)
Diploma de fondare a Academia/Universitas Claudiopolitana, 1581
