UBB va elabora strategia României în noile tehnologii cuantice (comunicațiile cuantice)

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în calitate de coordonator, împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCD-FM), în calitate de partener, va elabora, în perioada 2021-2023, Strategia pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice (QTSTRAT).

Tehnologiile cuantice reprezintă o nouă paradigmă asumată de Uniunea Europeană, cu potențial revoluționar în știință, societate și economie (https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/quantum-technologies-flagship). Spre exemplu, rețelele de telecomunicații cuantice și de internet securizat cuantic sunt în strânsă legătură cu securitatea cibernetică, care grevează obligatoriu orice segment care implică o componentă de digitalizare.

UBB are cei mai buni specialiști în elaborarea de planuri strategice/strategii, în diverse domenii, care, împreună cu experții de top din zona quantum technologies din UBB și țară (inclusiv din alte instituții care nu sunt acum parte a consorțiului declarat câștigător, dar care au o expertiză avansată utilă proiectului), vor propune o Strategie prin care nu doar să implementăm performant în țară noile tehnologii cuantice, dar care să transforme România într-un actor important în acest domeniu la nivel european și internațional”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Pentru mai multe detalii privind noul rolul al tehnologiilor cuantice în Uniunea Europeană vă invităm să accesați linkul https://qt.eu/.

***

UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 11 localități și 9 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de cinci ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive.