UBBMed – Concluzii asupra Simpozionului național „Familia și evoluția demografică la început de secol XXI”

15 septembrie 2024

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin UBB School of Health – UBBMed, a organizat în data de 14 septembrie 2024, la Vișeul de Sus (jud. Maramureș), în Centrul Documentar Expozițional al Nobilimii Maramureșene Române, simpozionul național „Familia și evoluția demografică la început de secol XXI”. Tema simpozionului s-a coordonat perfect cu preocupările Centrului pentru istoria și tradițiile familiilor maramureșene, prin acest eveniment știintific UBB și partenerii săi marcând academic și cei 825 ani de la atestarea documentară a Maramureșului – 1199 (Maramorisio – anno Dominice incarnationi MC nonagesimo nono”).

Simpozionul a fost organizat sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST), și face parte din proiectul național “Sănătatea familiei și natalitatea” (https://sanatateafamiliei-natalitate.ro/lectori-viseu-de-sus/ ). Tematica simpozionului a fost centrată pe problematica demografică la început de secol XXI și declinul natalității, iar evenimentul și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra consecințelor grave pe termen mediu și lung ale depopulării la nivel național, prin abordarea interdisciplinară a sănătății familiei și a natalității, pornind de la dimensiunea biomedicală a acestui fenomen și continuând cu aspectele sale psihologice, antropologice, filosofice, sociologice, demografice, economice și legislative.

Simpozionul a construit pe concluziile celei de a doua ediții a conferinței „Sănătatea familiei și natalitatea”, organizată de Academia de Științe Medicale sub egida Academiei Române și găzduită de UBB în luna mai a acestui an (https://news.ubbcluj.ro/a-doua-editie-a-conferintei-sanatatea-familiei-si-natalitatea-organizata-de-academia-de-stiinte-medicale-sub-egida-academiei-romane-gazduita-la-ubb/), care au explorat atât modalitățile de creștere a natalității (Planul A), cât și nevoia de a gândi un Plan B care să asigure o bunăstare și funcționare socială chiar în condițiile în care, din cauze greu de controlat, natalitatea nu va crește (sau poate se va reduce și mai mult).

Rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, sintetizează concluziile întâlnirii: „Simpozionul a completat concluziile inițiale ale conferinței, astfel:

(1)  Pentru planul A este nevoie de clarificări conceptuale privind familia și sănătatea acesteia, alături de înțelegerea contextului psihocultural și istoric. Analizele economice, de sănătate publică, legale, teologice și de medicină au reliefat modalități specifice de intervenție, atât profilactice, cât și de tratament, care trebuie coordonate într-o abordare complexă bio-psiho-socială a sănătății familiei, cu implicații asupra unui stil de viață sănătos și în contextul tehnologiilor avansate.

(2)  Pentru Planul B, modelul „raportului Dragi”, cu adaptări specifice, poate să funcționeze și pentru dezvoltarea socială a țării, în condițiile unei populații mai scăzute și mai îmbătrânite.

(3)  Unele teme (ex. aspecte legale și medicale) trebuie și vor fi detaliate prin workshopuri specifice.”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este partea alianței universităților europene EUTOPIA.