UBBMed – Prevenția cancerului de sân în comunitatea UBB

Centrul de Cercetare Avansată și Abordare Comprehensivă a Cancerului (https://oncology.research.ubbcluj.ro/),  co-fondat de Institutul Oncologic „Prof. univ. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prin programului strategic UBBMed, inițiază, sub coordonarea prof. univ. dr. Patriciu Achimaș și prof univ. dr. Daniel David, rectorul UBB,  un proiect de prevenție primară-secundară în cancerul de sân, în context psihologic, pentru persoanele eligibile din comunitatea UBB – femei de peste 40 de ani, fără diagnostic oncologic, cu contract de muncă sau student la UBB. Conform literaturii de specialitate, este recomandată participarea la screening pentru femeile care au antecedente familiale și genetice (mai ales mame, surori, fiice), stil de viață precum obezitate, sedentarism, consum de alcool, fumat, dar și pentru femeile care nu au născut nicodată un copil sau au născut primul copil după vârsta de 30 ani.

Demersul este atât un studiu științific – investigând mecanisme psihologice relevante prevenției primare-secundare prin mamografie în cancerul de sân -, cât și un serviciu de sănătate care țintește prevenția primară-secundară a cancerului de sân, adresat comunității UBB.

„Cancerul de sân este o problemă clinică majoră, pentru care există însă mijloace moderne de abordare pe linia prevenției primare, secundare și a tratamentului oncologic biomedical în context psihologic. Într-adevăr, studiile de specialitate arată că abordarea biomedicală a cancerului într-un context psihologic eficientizează întregul demers clinic. Ca model de integrare a abordării biomedicale a cancerului la sân într-un context psihologic ne raportăm la setul de bune practici ale Center for Behavioral Oncology de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai (https://icahn.mssm.edu/about/departments/population-health/research/behavioral-oncology) (unde unul dintre coordonatori este implicat direct – prof. univ. dr. Daniel David), incluzând tradiția de excelență a Institutului Oncologic „Prof. univ. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca în abordarea comprehensivă a cancerului” (unde este afiliat clinic celălalt coordonator al proiectului – prof. univ. dr. Patriciu Achimaș), explică inițiatorii (UBBMed) proiectului.

În cadrul programului, fiecare persoană eligibilă (femei de peste 40 de ani, fără diagnostic oncologic, cu contract de muncă sau student la UBB) și interesată din UBB poate trimite, până în data de 30 iunie 2024, un mesaj la adresa de e-mail: cancercontrol@ubbcluj.ro, unde indică numele, vârsta, precum și dorința de a participa la studiu. De asemenea, persoanele interesate trebuie să precizeze dacă se vor deplasa la Centru (Str. Aleea Nemira Nr. 2, comuna Gilău, județul Cluj) prin mijloace proprii sau solicită mijloacele puse la dispoziție de UBB.

După procesarea datelor, fiecare persoană va primi un răspuns (pe parcursul lunii iulie), cu data programării (programările vor începe din luna septembrie) și cu un link pentru completarea unor chestionare psihologice și medicale.

La sosirea la Centru, fiecare persoană va parcurge:

o   O ședință de psihoeducație și educație medicală, inclusiv evaluare psihologică de bază (aprox. 15 de minute); aici se va semna și consimțământul informat de participare la proiect;

o   Procedura de mamografie (aprox. 30 minute);

o   O ședință post-mamografie, cu elemente de consiliere psihologică și medicală (aproximativ. 15 de minute), incluzând elemente de continuare, acolo unde este cazul.

Deși în această fază nu anticipăm întrebări suplimentare, procedura fiind simplă și clară, dacă totuși, prin excepție, apar, acestea pot fi adresate la cancercontrol@ubbcluj.ro, dar răspunsurile se vor oferi în funcție de disponibilitatea celor implicați în proiect, prin raportare la volumul de muncă.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.