2 iulie 2024
În cadrul Adunării Generale a Rețelei Catedrelor Senghor, desfășurată la finele lunii iunie 2024, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a fost invitată să redevină membru activ al acestei structuri internaționale de prestigiu, la co-fondarea căreia a participat în 2006.
Purtând numele ilustrului om de cultură și primului Președinte al Senegalului, Léopold Sédar Senghor (1906-2001), rețeaua este alcătuită din 27 de catedre ale francofoniei care funcționează în universități de cercetare avansată din întreaga lume, printre care Universitatea din Ottawa (Canada), Universitatea Lyon 3 (Franța), Universitatea Saint Joseph (Liban) sau Universitatea din Marrakech (Maroc).
Obiectul de activitate al Rețelei Catedrelor Senghor este dezvoltarea comunităților de cercetare în spațiul francofon prin organizarea de manifestări științifice de înalt nivel, realizarea unor publicații de impact în limba franceză, derularea de proiecte în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei, Agenția Universitară a Francofoniei, Adunarea Parlamentară a Francofoniei, Uniunea Europeană și alte organizații internaționale.
În calitate de titulari ai Catedrei Senghor la Universitatea Babeș-Bolyai au fost desemnați prof. dr. Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului de Cooperări Internaționale (Facultatea de Studii Europene), și conf. dr. habil. Simona Jișa (Facultatea de Litere).