1 februarie 2023
După încheierea licitațiilor pentru dotări cu aparatură de vârf și construcții, azi s-a deschis șantierul pentru cea mai mare infrastructură de imagistică biomedicală între Europa de Vest și China – Platforma INSPIRE. Așa cum se vede în imaginile atașate, rețeaua INSPIRE intră în liga internațională a domeniului și se poziționează ca lider între Europa de Vest și China, de potențial interes și pentru alte arii geografice care nu au acces la o astfel de infrastructură academică.
Platforma INSPIRE, rezultat al colaborării între fizică (medicală)/inginerie și specialiștii în sănătate din UBB, va avea dotări de spectroscopie și imagistică la câmpuri înalte, în zona preclinică având aparatură de 7 respectiv 11 Tesla (prin colaborarea cu Bruker), iar în zona clinică aparatură de 3 respectiv 7 Tesla (prin colaborare cu Siemens), alături de alte dotări avansate (ex. de tip EEG, realitate virtuală). Aceste dotări vin pentru a susține specialiștii în domeniu din UBB, din țară, dar și pe cei din străinătate, care vor dori să acceseze această infrastructură de excepție în scopul generării de cunoștințe, tehnologii și servicii avansate.
Pe Platforma INSPIRE vor lua naștere mai multe unități academice, între care BrainQ Institute este deja în fază de organizare. BrainQ Institute va fi coordonat de profesorul UBB Andrei Miu și va sta la baza programului UBBMed, mai ales în zona sănătății mintale și a conexiunii cu neuroștiințele (UBBMed-Psy), dar, prin colaborare cu specialiști din țară și de la nivel internațional va avea implicații și în medicina generală/psihosomatică (UBBMed-G) și în generarea noilor tehnologii inovative (UBBMed-Tech). Partenerul academic strategic în dezvoltarea acestei componente este Martinos Center for Biomedical Imagining (Harvard University/Harvard Medical School/Massachuttes General Hospital), BrainQ Institute urmând să devină și partener academic în rețeaua Siemens.
„Prin Platforma INSPIRE, UBB poziționează orașul și țară în liga de vârf a domeniului medical/de sănătate, mai ales în zona imagisticii medicale și a neuroștiințelor (cu accent pe cele cognitive și clinice), zone în care UBB este de mai mult timp un actor competitiv internațional, în special prin fizica medicală și sănătatea mintală (psihologie). Pentru o astfel de realizare de excepție, care ne duce nu doar în liga mare, dar ne poziționează ca lider între Europa de Vest și China, era nevoie de mediul și cultura academică a UBB, care au adus împreună specialiști de top în fizică, inginerie și sănătate, din cadrul UBB, din oraș (ex. Centrul Medical / Spitalul Transilvania), din țară și din rețelele internaționale ale UBB. Cu această ocazie anunț și salut și intrarea recentă în familia partenerilor UBBMed a încă două unități clinice de referință, dincolo de cele existente deja în Cluj-Napoca și în extensiile unde activează UBB, și anume spitalele Elias și Monza din București. Unitățile clinice asociate UBBMed sunt partenerii noștri principali în generarea de cunoaștere, aceștia fiind și printre primii beneficiari ai noilor tehnologii asimilate/dezvoltate în UBBMed (UBBMed – Tech) și/sau în comun”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. Dr. Daniel David.
Platforma INSPIRE face parte din proiectul mai larg al UBB de a genera o nouă specializare inteligentă a orașului și țării, și anume InfoBioNano4Health.
Mai multe despre Platforma INSPIRE – https://news.ubbcluj.ro/en/brainq-inspire-ubb-international-development-in-cognitive-neurosciences-and-magnetic-resonance-imaging-mri-within-the-bbu-academic-school-of-health/
Mai multe despre BrainQ Institute – https://news.ubbcluj.ro/proiectul-ubb-brainq-inspire-initiaza-platforma-nationala-brainq-in-neurostiintele-cognitive/
Mai multe despre UBBMed – https://www.ubbcluj.ro/ro/facultati/school_of_health
Mai multe despre InfoBioNano4Health:
- http://www.uuc.ro/infobionano4health/
- https://news.ubbcluj.ro/ubb-si-cluj-napoca-inca-un-pas-mare-spre-infobionano4health-noua-specializare-inteligenta-a-orasului-si-a-tarii/
- https://news.ubbcluj.ro/concursul-de-solutii-pentru-noua-specializare-inteligenta-a-orasului-cluj-napoca-ubb-infobionano4health-si-a-desemnat-castigatorul/