Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va redeschide la finalul acestei săptămâni sectorul amenajat special pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care vor putea atinge plantele și vor putea citi în sistem Braille descrierea acestora.
Deschiderea și prezentarea spațiului vor avea loc vineri, 10 noiembrie 2023, de la ora 10.30, în prezența rectorului UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a prorectorilor UBB și a preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Judeţeană Cluj, dl. Florentin-Cristian Rădulescu.
„Sectorul destinat persoanelor cu deficiențe de vedere este unul inedit, care se desfășoară pe o suprafaţă de aproximativ 150 m2. Aici sunt expuse plante ale căror însuşiri le fac sesizabile, altfel decât vizual: specii ale căror organe secretă uleiuri eterice, mirosul degajat putând fi uşor sesizat cu ajutorul simţului olfactiv, dar şi plante cu o formă specifică a frunzelor sau florilor, sesizabile cu ajutorul simţului tactil. Sunt prezentate aproape 40 de specii, intre care zambilele, levănţica, melisa, rozmarinul, petuniile, leuşteanul, lămâița ş.a. Explicațiile (denumire ştiinţifică, origine, importanţă, economică şi/sau medicinală) pentru fiecare specie sunt oferite atât în limbaj clasic, cât şi în cel specific Braille”, afirmă directorul Grădinii Botanice „Alexandrul Borza” a UBB, prof. univ. dr. Mihai Pușcaș.
„UBB încearcă, iar până acum a și reușit, să fie o universitate a întregii comunități, iar acest lucru implică, alături de un act didactic și de cercetare la standarde cât mai înalte, și aplicarea unei politici concrete de incluziune. Ne-am făcut o datorie de onoare din a ne deschide către toate categoriile de public și asta facem și acum, prin zona dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere aflată în apropierea Grădinii Japoneze din Grădina Botanică a UBB, pe care o redeschidem complet renovată și modernizată”, precizează rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Deschiderea zonei dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere va fi însoțită de o acțiune amplă de ecologizare, care va implica peste 150 de studenți voluntari ai UBB. Aceștia vor pregăti, ca în fiecare an, Grădina Botanică pentru sezonul rece, acțiunea fiind inclusă în programul UBB Goes Green, dezvoltat de Universitatea Babeș-Bolyai.
Prin intermediul programului UBB Goes Green, Universitatea Babeș-Bolyai s-a angajat într-o direcție strategică pentru dezvoltare durabilă, intrând într-o autentică „transformare verde”. Unul dintre obiectivele sale esențiale vizează sensibilizarea comunității academice și a publicului în ceea ce privește educația ecologică, precum și promovarea și implicarea activă în protejarea mediului și în susținerea diversității biologice.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.