11 ianuarie 2022
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se extinde în Cluj Innovation Park cu șase Centre de cercetare-dezvoltare-inovare și un Institut, printr-o investiție de peste 1.000.000 Euro.
UBB este universitatea din țară cu cel mai complex și divers profil academic. Pentru ca acest profil să fie transformat într-un avantaj competitiv real, stimulându-se colaborările multi, inter și transdisciplinare, în anul 2020 s-au înfiinţat, la nivel de universitate, şase Şcoli Academice/de Ştiinţă (https://news.ubbcluj.ro/ubb-se-organizeaza-in-scoli-academice/): (1) Școala de științe ale naturii şi ale vieţii; (2) Școala de inginerie/tehnologie; (3) Școala de sănătate; (4) Școala de științe sociale; (5) Școala de științe umaniste şi arte și (6) Școala de teologie. Pe de altă parte, Institutul de Studii Avansate în Știință și Tehnologie (Institutul STAR-UBB – http://starubb.institute.ubbcluj.ro/) este deja un institut de excelență cu tradiție al UBB, având rolul de a identifica, susţine şi dezvolta acele componente din UBB prin care universitatea poate fi un actor academic competitiv şi de excelenţă la nivel naţional şi internaţional.
Prin acest nou proiect de dezvoltare strategică fiecare Școală academică/de știință din UBB va avea un Centru asociat, cu rol de hub integrativ și platformă de cooperare între unitățile academice cuprinse în fiecare Școală: (1) Centrul Virtual Labs, asociat Școlii Academice de Ştiinţele Naturii şi ale Vieţii; (2) Centrul Virtual & Practical Engineering, asociat Școlii Academice de Inginerie şi Tehnologie; (3) Centrul eHealth/tHealth, asociat Școlii Academice de Sănătate; (4) Centrul Big Data & Machine Learning, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Sociale; (5) Centrul Digital Arts & Humanities, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Umaniste şi Arte; și (6) Centrul Etics & Sacred Musics, asociat Școlii Academice de Teologie. Centrele vor forma o reţea academică (STAR-UBB-Network), coordonată de Institutul STAR-UBB, care se extinde astfel în Cluj Innovation Park.
„Această reţea multinivelară va avea capacitatea de a aborda inovativ probleme complexe la nivelul domeniului fundamental reprezentat de fiecare Școală Academică, prin implicarea cadrelor didactice, a cercetătorilor şi a studenţilor în activităţi ştiinţifice multi/inter/transdisciplinare. Avem încrederea că această structură va deveni un model și un furnizor de practici academice avansate, prin care să realizăm creșterea vizibilității și a impactului rezultatelor ştiinţifice ale UBB la nivel naţional şi mai ales internațional, precum și susținerea și promovarea experiențelor de internaționalizare pentru membrii comunității noastre academice”, declară prof. dr. Adrian Petruşel, prorectorul UBB responsabil de activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare și doctorate.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, subliniază că „prin acest proiect din Cluj Innovation Park fiecare Școală academică din universitatea noastră va avea un Centru asociat, cu rol de Hub integrativ și platformă de cooperare, cele șase Centre beneficiind, la rândul lor, de un astfel de Hub în forma Institutului STAR-UBB. În acest fel se formează o rețea multinivelară (Unități academice în facultăți-Centre integrative la nivel de Școli-Institutul STAR-UBB) distribuită (în structurile/facultățile UBB), care poate susține cercetări și inovații socio-eoconomice de vârf. Așa cum am spus, UBB rămâne cea mai puternică instituție academică în oraș și se va dezvolta aici, dar, în paralel, duce orașul dincolo de limitele actuale, acest proiect întărind prezența UBB în Cluj Innovation Park, dincolo de Centrul UBB de Industrii Creative deja existent acolo (https://news.ubbcluj.ro/centrul-ubb-de-industrii-creative-este-functional/), adăugându-se acum această structură integrativă și multinivelară în logica STEM+, pregătindu-se astfel dezvoltarea de anvergură InfoBionano4Health ca o nouă specializare a orașului, Transilvaniei și țării (https://news.ubbcluj.ro/ubb-si-cluj-napoca-inca-un-pas-mare-spre-infobionano4health-noua-specializare-inteligenta-a-orasului-si-a-tarii/).”.
O parte din finanțarea acestei noi dezvoltări este asigurată prin proiectul „Reţeaua academică de cercetare de excelenţă STAR UBB”, proiect de dezvoltare instituţională şi de finanţare a excelenţei din cadrul Planului naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2015-2020. Proiectul a fost câştigat în cadrul competiţiei C.1.2 PFE-CDI 2021 din Programul „Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare” şi are o valoare totală de 6.834.000 lei.
***
UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.