Inovare în cercetare și dezvoltare academică în domeniul sănătății la nivel UBB și la nivel european

În perioada 14-15 februarie 2024, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) găzduiește, în calitate de coordonator, întâlnirea de deschidere a proiectului Empowering Widening universities in the EUTOPIA-HEALTH consortium to foster academic excellence in Health, finanțat prin programul Orizont Europa al Comisiei Europene. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 60 de luni, începând cu 1 ianuarie 2024, și beneficiază de un buget total de 4,999,960 EUR.

La evenimentul de la UBB  vor participa reprezentanți ai celor 9 universități din consorțiu (din școlile medicale ale universităților cuprinse în Alianța EUTOPIA), ai Alianței EUTOPIA (https://eutopia-university.eu/) și ai Comisiei Europene.

Obiectivul principal al EUTOPIA-HEALTH este de a consolida transformarea instituțională prin consolidarea capacității de gestionare a educației, cercetării și inovării (R&I) în domeniul sănătății. Pentru a facilita acest lucru, va fi creată o rețea de R&I axată pe sănătate prin intermediul Connected Health Research Communities. Aceste comunități vor beneficia de formare extinsă, mobilități de educație-cercetare și finanțare pentru stimularea colaborărilor, în special pentru cercetătorii aflați la începutul carierei.

EUTOPIA-HEALTH urmărește, de asemenea, să creeze un ecosistem transformator de inovare în domeniul sănătății prin utilizarea unor abordări integrative și transdisciplinare. Proiectul va pune în aplicare trasee flexibile de carieră academică și va integra practici științifice de tip Open/Citizen/Inclusive/Collaborative Science. În acest fel, EUTOPIA își propune să creeze o punte între comunitățile de cercetare în domeniul sănătății și societate, partenerii de afaceri și factorii de decizie din domeniul politicilor publice. Proiectul urmărește să transpună cercetarea în soluții adaptate și susținute de inovare socială.

„Acest proiect vine la timp, adică exact la momentul în care UBB își dezvoltă programul UBBMed din cadrul UBB School of Health (https://www.ubbcluj.ro/ro/facultati/school_of_health), dezvoltare care astfel va primi suportul unora dintre cele mai bune școli medicale europene din cadrul Alianței Universităților Europene EUTOPIA. Rezultatul în UBBMed poate apoi deveni set de bune practici la nivel european. Îi mulțumesc prorectorului UBB, prof. univ. dr. Bálint Markó, pentru implicare și coordonarea acestui consorțiu”, a punctat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

UBBMed a fost lansat recent, acoperind strategic trei arii clinice (1. sănătatea mintală; 2. boli netransmisibile – inițial mai ales cancer -; și 3. sănătate publică), alături de alte condiții medicale mai specifice (în funcție de proiectele existente) și doua abordări transversale strategice (1. inginerie & tehnologie medicală și 2. etica & psihosociologia medicinei), alături de alte demersuri interdisciplinare mai specifice. Trei unități academice au fost dezvoltate până acum în cadrul UBBMed pentru a susține ariile strategice: (1) Platforma BrainQ (https://psychotherapy.psiedu.ubbcluj.ro/center-for-biomedical-imagining-and-integrative-medicine/) – în relație mai ales cu sănătatea mintală; (2) Centrul Național de Competențe pentru Stilul de Viață Sănătos (https://healthylifestyle.research.ubbcluj.ro/) – în relație mai ales cu sănătatea publică și bolile netransmisibile și (3) Centrul Multidisciplinar de Cercetare și Abordare Comprehensivă a Cancerului – în relație cu oncologia (https://oncology.research.ubbcluj.ro/). De asemenea,  Platforma INSPIRE (- https://inspire.research.ubbcluj.ro/) și Centrul de Prevenție Covid-19 și alte Boli Infecțioase (https://news.ubbcluj.ro/ubb-infiinteaza-centrul-de-preventie-covid-19-si-alte-boli-infectioase-in-cadrul-programului-ubbmed/ ) susține arii clinice și mai specifice. În total, aceste dezvoltări angajează până acum proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare și de infrastuctură științifică de aproximativ 25 000 000 Euro.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.