Proiectul EDU-LIDER, dedicat dezvoltării competențelor de leadership și management educațional, a fost finalizat



Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Cluj, anunță finalizarea proiectului cu titlul „EDU-LIDER – Educație pentru Leadership și Inovație în Domeniul Educațional”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 9526/10.04.2025.

Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea competențelor manageriale, necesare administrării sistemului de educație într-un mediu descentralizat, prin organizarea la nivel național a unor programe de formare și mentorat/coaching pentru directori, directori adjuncți și inspectori școlari, precum și pentru alte categorii de personal cu funcții de conducere și management instituțional.

Obiectivele specifice ale proiectului au vizat:

OS1. Dezvoltarea și consolidarea competențelor de leadership și management instituțional ale personalului cu funcții de conducere și management, precum și ale personalului de la nivelul inspectoratelor școlare, prin participarea la programe de formare profesională adaptate nevoilor specifice de exercitare a responsabilităților manageriale într-un sistem educațional descentralizat.

OS2. Dezvoltarea și implementarea unor programe de formare în domeniul managementului educațional, adaptate nevoilor identificate la nivelul grupului țintă și orientate spre consolidarea competențelor necesare gestionării eficiente a instituțiilor de învățământ într-un context descentralizat, cu accent pe leadership, management strategic, management financiar și al resurselor umane, managementul proiectelor și al schimbării.

OS3. Consolidarea capacității participanților de a transfera și aplica în activitatea managerială curentă competențele dobândite în cadrul programelor de formare, prin activități de mentorat/coaching, învățare colaborativă și schimb de bune practici, în vederea îmbunătățirii performanței manageriale și a implementării eficiente a politicilor educaționale la nivel instituțional.

Rezultatele și impactul proiectului

Prin implementarea proiectului s-a urmărit consolidarea capacității manageriale a personalului cu funcții de conducere și a personalului de la nivelul inspectoratelor, prin dezvoltarea și îmbunătățirea practicilor de management instituțional, ca urmare a participării la programe de formare adaptate cerințelor actuale de gestionare a sistemului educațional într-un context descentralizat.

La nivel local și regional, proiectul a generat un impact semnificativ prin dezvoltarea competențelor manageriale și de leadership ale unui număr de 994 de persoane cu funcții de conducere și management la nivel de UIP/ISJ/ISMB/DJIP/DMBIP/BJ/BMB ARACIP/ CCD/CJRAE/CMBRAE/ palate și cluburi ale copiilor/ cluburi sportive aflate în subordinea ME care beneficiază de programe de formare și personal la nivel de inspectorate, dintre care 852 de directori și 142 de inspectori, provenind din județele Cluj, Satu Mare, Bihor, Harghita, Covasna și Mureș.

Prin amploarea grupului format și distribuția sa teritorială, proiectul a contribuit la consolidarea capacității manageriale la nivelul celor șase județe și la crearea unei mase critice de profesioniști mai bine pregătiți pentru gestionarea instituțiilor și proceselor educaționale în contextul descentralizării. Formarea directorilor are un impact direct la nivelul unităților pe care aceștia le conduc, prin posibilitatea transferării competențelor dobândite în practicile curente de management, în gestionarea resurselor, în procesele decizionale și în relația cu personalul și comunitatea locală.

La nivel regional, implicarea simultană a personalului de conducere din Cluj, Satu Mare, Bihor, Harghita, Covasna și Mureș a favorizat, de asemenea, schimbul de experiență și de bune practici între profesioniști care activează în contexte educaționale și socio-economice diferite. În acest sens, proiectul a contribuit nu doar la dezvoltarea individuală a participanților, ci și la consolidarea capacității instituționale și a cooperării profesionale la nivel local, județean și regional, cu potențial de multiplicare a rezultatelor în cadrul comunităților educaționale din care participanții fac parte.

Valoarea totală a proiectului este de 9.177.880,00 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum de 8.786.662,85 lei, finanțarea fiind realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15: Educație, Investiția 18. Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari și contribuie direct la implementarea Reformei 7: „Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului”.

Perioada de implementare a proiectului: 10.04.2025 – 31.08.2026.

Codul proiectului: ID_07

Date de contact:

Director de proiect: Prof. Dr. Dan-Tudor LAZĂR

E-mail: fondurieuropene@ubbcluj.ro

Telefon: +40 264 405 300

Partener: Casa Corpului Didactic Cluj

Reprezentant legal: Prof. Mihaela Popescu

E-mail: mpopescu@ccdcluj.ro

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială

a Uniunii Europene sau a Guvernului României”